Trăiesc singur într-un spaţiu verde amenajat de nişte oameni de treabă în faţa casei lor...
Îi vedeam cum, zilnic, îşi îngrijeau şi-şi udau trandafirii din curtea casei...
Pe mine, abea dacă mă eliberau de ierburile din jur şi atunci când nu ploua mai multe zile, îmi dădeau să beau o cană de apă ...
Mă temeam că vacile, lăsate să pască de capul, lor vor trece peste gărduţul cu care ei voiau să mă protejeze şi mă vor strivi sub copita lor nepăsătoare de rumegătoare fără pic de simţ al esteticului...
Văzându-mă eu aşa de singur şi neajutorat, mi-am pus ambiţia şi, proptindu-mă cu hotărâre în pământ, mi-am încordat tulpina mică şi plăpândă, mi-am ridicat frunzuliţele spre soare şi cu un curaj al tinereţii mi-am desfăcut petalele roz (ei n-aveau în curte nici un trandafir de culoarea mea...).
Cât de fericit am fost când i-am văzut că m-au observat şi mi-au admirat frumuseţea şi curajul.
Ba, într-o zi cu soare ce se arăta timid printre reprize de ploaie, l-am văzut pe EL cum mi-a făcut poze, sub privirea caldă a EI, ca să se laude cu mine la prietenii lor...
Cât de fericit sunt!
Ba, ca să vă spun drept, am şi un frate mai mic şi sper din tot sufletul că-mi va călca pe urme!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu