Primul Aro 10

Era prin august 1975... Uzina de autoturisme de la poalele Măgurii luase hotărârea să-şi lărgească oferta de produse, care la vremea respectivă cuprindea gama Aro 24 (Aro 240, Aro 241, Aro 244 - toate echipate cu motoare L 25, de 2495 cmc), cu o nouă gamă de automobile Aro 10 (echipate cu motoarele de 1289 cmc de pe Dacia). După o proiectare în ritm susţinut, s-a trecut la realizarea prototipului. Totul era atât de "secret", încât aproape toţi angajaţii uzinei, precum şi rudele şi prietenii acestora, ştiau că se "coace" un nou produs ce va fi achipat cu motor de Dacia. La atelierul Prototipuri, condus de către inginerul Nicolae BĂDESCU -un om deosebit de priceput şi de dinamic- toţi erau angajaţi în "cursa" de realizare a noului produs. În acea vreme eu lucram ca inginer stagiar la Bancul de încercări motoare (un compartiment al Atelierului Prototipuri). Testarea motorului primit de la Colibaşi nu mi-a luat mult timp, aşa că eram bun de dat o mână de ajutor celorlalţi: "-Du-te să vezi dacă e gata reperul cutare!", "-Fugi şi urmăreşte realizarea piesei ăsteia la Sculărie...", "-vezi dacă a ieşit piesa nu ştiu care de la Vopsitorie...,etc., etc., etc... Se lucra zi şi noapte, pentru a putea realiza "micuţul Aro" până la "Marea sărbătoare de la 23 August". Eu, fiind burlac, mai dormeam pe bancheta din cabina bancului de încercări motoare, mâncam brânză cu roşii, slam, conserve sau mai ştiu eu ce "răcituri" şi beam un ceai sau o cafea făcute cu termoplonjorul, masa caldă luând-o la prânz, la cantină. De spălat mă spălam la chiuveta din fontă emailată, care cred că apucase şi războiul al doilea mondial... Cei cu familii abea dacă reuşeau să treacă pe acasă, să mănânce câte ceva, să doarmă un pic, să se spele în fugă şi apoi să alerge din nou la locul unde se năştea Micuţul. A venit şi "clipa cea mare!"! Era o noapte de vară, liniştită şi şi caldă. Deodată tot zumzetul, ciocănelile şi clinchetul sculelor de tot felul a incetat... Era cam ora 3 noaptea (sau dimineaţa)... După ultimele verificări şi tatonări "la rece" ale micuţului Aro, de culoare "Verde Sevigner" (culoare aleasă de şeful Filialei de Proiectare, pe atunci inginerul Aurel NICOLESCU), îl văd pe BĂDESCU că-şi ia sub braţ casetofonul japonez adus din SUA, se urcă la volan şi ne face semn lui Gheorghe BACIU, tehnician proiectant, lui Gică NĂFTĂNĂILĂ tehnician electronist şi mie (nici azi nu ştiu de ce...) să ne urcăm în maşină, şi, sub privirile admirative şi pline de mândrie ale celor care nu-şi mai simţeau oboseala de atâta fericire, o luăm din loc... Ieşim pe poarta uzinei, fără numere de îmatriculare sau foaie de parcurs (sic!), virăm la dreapta şi pornim la drum... Traversăm oraşul, pustiu la acea oră şi ieşim "la lărgime"... Panta de după benzinăria din sudul oraşului îi dă prilejul lui BĂDESCU să verifice un pic demarajul şi apoi frâna de motor, toate cu înregistrarea pornită la casetofonul aşezat între scaunele din faţă, puţin în spatele manetei schimbătorului de viteze. După barieră, vine o zonă dreptă, unde, "încercătorul" BĂDESCU calcă tot mai tare pe accelerator... Verifică ţinuta de drum, face câteva mişcări şerpuite, încearcă frânele, ambreiajul, farurile, stropitorul, ştergătorul de parbriz şi altele, în timp ce eu, un biet stagiar, eram în culmea extazului că particip la un astfel de moment. După un ciclu de verificări la diferite regimuri de rulare, ajungem în Stâlpeni. Frânează brusc, prilej cu care eu şi Gică NĂFTĂNĂILĂ, aflaţi pe bancheta din spate, verificăm (fără să vrem) soliditatea spătarelor scaunelor din faţă. Rezistă! Mers în marşarier, drept, apoi şerpuit, din nou frână şi ... gata! Întoarcem şi o luăm acum spre uzină... Pe drum INGINERUL BĂDESCU ne face un prim bilanţ al observaţiilor sale, intercalate cu mici demonstraţii, să vadă dacă şi noi sesizăm aceleaşi lucruri... Foarte evident era zgomotul făcut de grupul conic... Ţinuta de drum nu era de loc rea. Frânarea un pic cam lentă şi direcţia cam instabilă, dar poate şi pentru faptul că nu se "lăsasreă" încă... Poze de la eveniment nu am. Totul era atunci ultrasecret şi dacă aş fi încercat să folosesc bătrânul meu "Smena 8", cred că aş fi scris un dosar întreg la Securitate... Banda, cu înregistrarea de atunci, cred că s-a pierdut... Cu poza de mai jos, căreia i-am adăugat, spre pioasă amintire aceluia care a fost primul meu şef, medalionul din stânga sus, e o o poveste simpatică, pe care o să v-o spun însă altă dată... Pe curând!