Viaţă de câine

Dacă spui „viaţă de câine”, te gândeşti imediat la o viaţă plină de greutăţi şi privaţiuni.

În lumea patrupedelor, ca şi în cea a oamenilor, indivizii pot duce o viaţă mai bună (mai „umană”) sau chiar „o viaţă de câine”.

Am mereu în faţă exemplul patrupedelor Luluţa şi Nelson, care prin grija pe care le-o purtăm duc o viaţă confortabilă şi lipsită de griji, în timp ce „comunitarii”, aflaţi dincolo de gardul curţii noastre, au de luptat zilnic cu huiduielile şi pietrele aruncate după ei (de oameni „câinoşi”, desigur), cu veşnica problemă a hranei şi a adăpostului pe vreme rea.

Între cele două extreme se mai află o categorie (puţin numeroasă) de căţei („clasa de mijloc”), care s-au putut aciuia pe lângă o gospodărie, de unde li se mai arucă peste gard ceva de ale gurii. Nu e mult, dar decât de loc, tot e ceva…

Hai să-i cunoaştem mai bine şi pe unii şi pe alţii.

În timp ce Luluţa se „bronzează” la soare pe treptele de la intrare…

… iar Nelson moţăie la umbra gardului dinspre stradă…

„Black and White” stă tristă în mijlocul drumului căutând un "sponsor"...

… iar Arlechino jinduie cu disperare după ceva de-ale gurii…

„Câine bogat, câine sărac”, cum ar scrie un scenarist al unui serial TV inspirat din viaţa câinilor…

„Moţ”, care face parte din „clasa de mijloc” (adică locuieşte pe stradă, dar primeşte hrană odată cu Luluţa şi Nelson, iar pentru vreme rea, are o cuşcă în care să se adăpostească), stă şi se odihneşte fără griji în praful drumului…

Automobilele ce trec pe stradă n-au decât să-l ocolească…

Viaţa cartierului ar fi liniştită, dacă, din când în când n-ar mai intra în călduri câte o căţea de prin vecini…

Atunci Nelson devine agitat, adulmecând „parfumul” „miresei”, ce dă adunarea masculilor din cartier şi chiar mai de departe…

E nuntă-n cartier…Se simte de departe „chemarea Naturii”…

Cînd Nelson e plecat „în crailâc”, Luluţei nu-i rămâne decât soarta Penelopei…

Cu capul băgat prin gard, privind în susul şi-n josul străzii, când pe la portiţa pentru persoane, când pe la poarta de intrare la garaj…

„…ce lungă-i aşteptarea când Nelson nu mai vine…”

„Oare pe unde o fi umblând derbedeul…

Abea a făcut baie…

şi umblă fleaura pe coclauri după nespălata aia, jumulită ca vai de ea şi plină de scaieţi…

în loc să stea cu mine, care sunt o curăţică şi miros şi frumos…

Căsuţa noastră, „cuibuşor de nebunii” te aşteaptă ca să vii, măi Nelson, măi…

… ca să putem, împreună, să lătrăm cu foc vacile, caii şi câinii străini ce trec pe strada noastră…fără să-i deranjeze cu ceva pe cei de la Primărie...

...........................................................................................................................

Câtă diferenţă de „nivel de trai” şi-n viaţa de câine…

Ca şi-n cea umană…

(Va urma...)