O roşie cu personalitate

Pe vremea când lucram la OLTCIT S.A., în biroul de alături lucra un domn, bun profesionist, glumeţ, ce se numea Gheorghe Nodiţi.
Avea patruzeci şi doi de ani, care pe atunci (când eu aveam trezeci şi cerva) mi se părea mult.
Într-o doară, ca să vadă dacă se prind, pusese într-o glastră, aflată lângă biroul lui, plin de hârtii, nişte seminţe de roşie (din pacheţelul cu gustarea, probabil).
După un timp, din seminţele puse, s-a dezvoltat o plantă mare şi viguroasă, pe care domnul Nodiţi o uda cu religiozitate în fiecare dimineaţă, vorbindu-i cu drag, ca unei fiinţe inteligente.
Deşi o încuraja cu fervoare, planta respectivă, nu făcea flori, spre marea dezamăgire a prietenului ei uman, care mai era şi ţinta glumelor înţepătoare a colegilor săi de birou.
"- Poate o fi palmier", ziceau chicotind, unii...
"- Ar trebui scoasă afară, în aer liber, ca să nu înţepe tavanul" completau şugubăţ alţii...
Şi astfel zilele de vară treceau una după alta, domnul Nodiţi o încuraja plin de dragoste, udând-o zilnic, colegii săi de birou nu ştiau cum să-l mai tachineze, ba, ca să fie tacâmul compet, şi noi, cei din biroul alăturat am intrat în cercul celor care făceau glume pe seama "palmierului" cu pricina...
Fiind vară, timp frumos şi eu mare iubitor de natură, veneam împreună cu "colega de cameră", ce lucra în acelaşi birou cu nefericitul "cultivator de roşie", pe jos la serviciu, trecând printr-un câmp cultivat cu "solanum tuberosum" (cartofi, mai pe înţelesul tuturor). Cartofii erau înfloriţi. Floarea de cartof seamănă izbitor cu cea de roşie.
Ce idee credeţi că-mi vine...?
Tai oblic (la 45 de grade- "pour les connesseurs") cu briceagul  o floare de cartof  şi o iau cu mine la serviciu.
Cum domnul Nodiţi nu sosise încă, sub privirile amuzate ale colegilor săi de birou, tai codiţa unei frunze de-a roşiei tot la 45 de grade şi folosind un bold, a cărui gămălie am tăiat-o, pe post de tijă interioară de susţinere, pun cap la cap floarea de cartof şi codiţa de frunză...
Părea că roşia a dat o floare.
Când soseşte "proprietarul", vede că i-a înflorit roşia, şi plin de bucurie, începe să se laude la toţi cei care-l necăjiseră cu privire la "prietena" lui vegetală.
Cum aceştia erau la curent cu gluma subsemnatului, a început o nouă rundă de miştouri de genul:
"- Da, domnule, a înflorit "palmierul". Să vezi că va ieşi o nucă de cocos!"... sau
"- Uite-te neică, să vezi şi să nu crezi! Floarea de palmier seamănă cu aia de roşie! ...
Şi o ţin tot aşa până pe la prânz, când, privind mai atent la minunata "floare de roşie", bietul cultivator amator observă că aceasta s-a cam ofilit şi, privind mai de aproape fenomenul, trage de floare dezvelid boldul...
Stupoare! Jenă!! Furie!!!
Recunoscându-mi "stilul" şi ştiind că doar eu eram în stare de o astfel de glumă "elaborată" iese urlând din birou:
"- Nestore, tu mi-ai făcut-o! Te mănânc!!"
Patronul glumeţilor amatori (dacă o fi un zeu ce are în fişa postului aşa ceva) a avut grijă să mă scape, să nu intru în "ghearele furioasei victime". Eram pe culuar cu un dosar sub braţ şi am apucat să folosesc înţelepciunea populară care spune că "fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă"...
Biata roşe, văzând ea cum e umilit bunul ei prieten, n-a mai putut răbda şi la vreo câteva săptămâni a înflorit de-adevăratelea, iar la timpul potrivit a făcut o roşie GIGANTICĂ, nemaivăzută pe vremea aia, cînd biostimulatorii nu se cunoşteau la noi decât prin institutele de cercetări agricole.
Şi-a reabilitat astfel prietenul.
Se zice că şi plantele au sentimente