Îngânfatul pedepsit

Era prin 1972, la susţinerea examenului de licenţă.
Clădirea unde se desfăşura evenimentul era situată lângă Teatrul de stat din Braşov.
În sala de examen, comisia era pe podium, asistenţii în public, iar de jur împrejurul sălii panouri pe care erau fixate planşele absolventului care-şi susţinea proiectul.
Majoritatea planşelor erau lucrate de autor cu mijloace modeste (trăgător, peniţe topografice, compas cu trăgător, ace de siringă retezate, etc).
Puţini erau pe vremea aceea cei ce-şi putuseră procura fie de la rudele din străinătate, fie de la Consignaţia truse Rotring şi compasuri profesionale.
Eu şi câţiva colegi asistam, după ce ne susţinusem proiectele, la prezentarea pe care o făcea un coleg de-al nostru, care-l avea pe unchi-său Proiectant şef la Semănătoarea Bucureşti.
În timp ce proiectele noastre erau scrise cu mâna, pe foi de hârtie cretată, iar planşele mai aveau pe ici colo câte o stângăcie, proiectul acestuia era scris cu şablonul, cu tuş pe hârtie de calc, cu desene făcute de proiectanţi experimentaţi şi de desenatoare cu zeci de ani de experienţă la activ.
Partea scrisă era de vreo 180 de pagini, cu desene făcute "la meserie".
Deşi ştiam şi noi şi comisia de examen că acolo nu era munca proprie a candidatului, ci a unui întreg colectiv de proiectanţi şi desenatoare, ne simţeam mici şi umiliţi.
Candidatul (parcă Iosifescu se chema) îşi etala plin de îngâmfare proiectul său de motocultor, cu zeci de variante şi o sumedenie de acesorii, toate prezentate în desene în spaţiu, cu umbre artistice.
Noi ne făceam din ce în ce mai mici, comparându-ne modestele noastre realizări (e drept că muncite de noi) cu această capodoperă a proiectării.
Ca să pună cireaşa pe tort, candidatul încheie cu o frază de genul:
"-Acest motocultor proiectat de mine poate face foarte multe lucruri, numai clătite nu poate să facă!"
Profesorii din comisie, cam agasaţi de îngâmfarea candidatului, nu ştiau cum să facă să-l dea jos pe lăudăros de pe piedestalul pe care cu atâta neruşinare stătea cocoţat.
Un profesor mai şugubăţ, ochise o planşă pe care se găsea o eroare scăpată din necorelarea "muncii la negru" a colectivului de proiectanţi şi desenatoare.
Una din variantele motocultorului cu pricina era cea în care la puntea principală se ataşa o a doua, pentru a rezulta un fel de mini tractoraş.
Din greşeală, la puntea suplimentară, pinionul de atac al diferenţialului era plast greşit, aşa că la această variantă de montaj, în timp ce roţile din faţă propulsau vehicolul spre înainte, roţile din spate trăgeau motocultorul spre înapoi... "Pour les connesseurs" asta e o mare gafă.
Profesorul nostru vede greşeala, şi cu un aer admirativ îi spune candidatului:
"-Dom'le eşti grozav! Jucăria asta a ta nu face clătite, dar e ASPIRATOR DE PRAF!!"
Iosifescu al nostru face ochii mari, ştiind ce-i făcuse Unchiul, şi-l întreabă pe profesor cum a descoperit el asta..."
"-Păi dacă roţile din faţă împing praful spre spate, iar cele din spate îl împing spre faţă, praful nu are altceva de făcut decât să se ridice de la sol... E un adevărat aspirator de praf! Bravo dom'le!! ... şi ne făcu celor din sală cu ochiul"
Alb la faţă, îngâmfatul nostru urmăreşte fluxul cinematic şi-şi dă seama de gafă...
De unde până atunci era "cel mai tare din parcare", se făcuse acum mic şi amărât, în timp ce noi ne-am simţit mult mai bine, ştiind că proiectele noastre, deşi mai "pricăjite" erau totuşi corecte din punct de vedere tehnic.
Se schimbase scara de valori.