Hora unirii în Piaţa Sfatului din Braşov

   Era prin 1970, 24 ianuarie.
   La căminele din complexul studenţesc Memorandului se simţea din plin febra sesiunii de examene din iarnă.
   Absolvenţii din anul respectiv al Facultăţii de Silvicultură, terminaseră cursurile şi erau în perioada de banchete, urmate de cântatul în cor al "Imnului silvicultorilor", care era "Corul vânătorilor" din opera "Freischutz" de Carl Maria von Weber.
   În anul acela vreo câţiva absolvenţi de la Silvicultură (puţin "încălziţi" de băutură), au năstruşnica idee de a se aduna între căminele 1 şi 2 şi de a-i chema pe studenţii din acele cămine să iasă şi să cânte cu ei Hora unirii.
  Au adăugat invitaţiei şi afirmaţia:
  "-Bă, care nu veniţi, picaţi la examene!"
  Se ştie foarte bine cât de superstiţioşi sunt studenţii în ceea ce priveşte examenele. Cei care învaţă se tem să nu le pice tocmai subiectul pe care îl ştiu cel mai puţin, iar cei ce nu prea se omoară cu învăţatul, se roagă să le pice unul din cele două su trei subiecte pe care le mai pot bălmăji...
   Mai de atracţia noului, mai din superstiţie, iată-ne în scuarul dintre cămine vreo 200 de studenţi cîntând şi dansând Hora unirii.
   La un moment dat unul din "veterani" are îndrăzneala de de a lansa invitaţia de a merge să dansăm Hora unirii în Piaţa Sfatului.
  Ne aliniem noi câte patru şi ţinându-ne de braţ pornuim în marş pe Strada Lungă, cântând cât ne ţineau plămânii primele două strofe pe care la ştiam şi noi.
  De la geamurile locuinţelor ne făceau cu mâna românii şi ne bombăneau discret ungurii.
  Cotim noi prin faţă pe la Aro şi o luăm apoi pe Strada Republicii (stradă pietonală şi atunci) cântând de zor.
  La un moment dat dintr-o stradă ce se afla pe stânga noastră intră "in trombă" o Volgă neagră, se "înfige" în coloana noastră şi din ea coboară, însoţit de doi "tovarăşi" în haine de piele, chiar rectorul Politehnicii, galben ca ceara,  încercând să stabilească un dialog cu studenţii săi:
"-Ce s-a întâmplat, băieţi, ce vreţi?"
   Noi rupeam rândurile, salutându-l respectuos pe rector, ne luam apoi din nou de braţ şi continuam marşul spre Piaţa Sfatului care era la câţiva paşi.
  Am ajuns în Piaţă, am încins vreo două trei hore concentrice şi dansam şi cântam într-o veselie Hora unirii.
  La un moment dat, din hora în care mă aflam am auzit SIMULTAN de la doi "cetăţeni cu haine de piele", ce se prinseseră şi ei în horă:
   "-Gata, băieţi, ajunge, v-aţi distrat destul, mergeţi acum liniştiţi la cămin şi vedeţi-vă de învăţat.
   Parcă m-a trecut un curent pe şira spinării; mesajul era identic şi venit ca la un semn de la cei doi indivizi cu haine de piele ...
  Era clar de unde erau.
  Hora s-a spart şi împreună cu cei doi trei colegi de cameră, m-am îndreptat repejor către cămin.
  Atunci mi-am dat seama că dacă printre noi s-ar fi infiltrat cineva care ştia ce lozinci să strige, distracţia noastră nevinovată puutea lua o cu totul şi cu totul altă turnură.