ACOIUL

Eram căsătorit de puțin timp.
Soacra mea (Dumnezeu s-o odihnească la dreapta lui, că s-a prăpădit de curând...) lucra la vremea aceea croitorie și prin casa ei găseai pe jos ace de cusut, ace cu gămălie, sau căpățele de ață, care, cu toată strădania gospodinei, se încăpățânau să se agațe de covor.
Într-o zi zăresc pe jos un ditamai ac de cusut (”acoi”, cum îi spunea soacră-mea) scăpat pe sub o mobilă din dormitor și-mi vine o idee năstrușnică...
Îmi dau jos o șosetă, pun între degetul mare și cel de lângă el o bucată de gumă de șters, trag la loc șoseta și înfig ”acoiul” în gumă. Intru în sufragerie ținându-mă de picior, astfel încât să se vadă foarte bine acul înfipt puternic ”în talpă” și mimând niște grimase, care au făcut-o pe biata mea soacră să sară ca arsă și să-și ceară scuze tânărului ginerică.
Cu cât o vedeam pe biata femeie că suferă pentru accidentul produs, cu atât mă văitam și mă strâmbam mai tare de durere.
La un moment dat, ca și când mi-aș fi luat inima în dinți, trag cu putere de ac și-l smulg ”din carne”.
Dau șoseta jos, palmez guma, dau cu rivanol și apă oxigenată ”pe rană”, pun un tifon cu plasture pe locul ”care mă mai ustura încă” și-mi pun la loc șoseta.
Un timp mai șchiopăt încă (având mare grijă să nu uit care e piciorul ”care mă doare”).
Biata soacră-mea nu mai prididea cu scuzele, iar eu, ”generos” îi spuneam că n-are nimic și că o să-mi treacă.
Abia după un an de zile am avut curajul să-i mărturisesc excrocheria...