Independență, scumpă independență!

Prin anii '70 am avut ocazia să ascult o povestire, direct de la sursă, despre un episod dramatic din lupta surdă dusă de români pentru păstrarea independenței economice față de ”Balșoi ruski brat” (Marele frate rus).
”Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) a fost creat la inițiativa URSS în 1949 ca organizație economică a statelor comuniste europene pentru a constitui un echivalent al Comunității Economice Europene. CAER-ul a fost răspunsul la Planul Marshall. El avea misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic.”(citat din Wikipedia).
În realitate lucrurile nu prea stăteau chiar așa...
La unele sesiuni CAER participau în ultima vreme și țări neeuropene ca Mongolia, Cuba și Vietnamul de Nord.
Cel care mi-a povestit întâmplarea a participat la sesiunea CAER ce s-a ținut la Ulan Bator în Mongolia.
Mongolia a devenit ”republică populară” după ce Gărzile Roșii, urmărind Gărzile Albe, au ajuns până în zona stepei mongole, au distrus ultimele rămășite ale gardiștilor albi și ”pentru că tot erau acolo”, au instaurat ”puterea poporului”, plasând la conducerea țării oamenii lor. Pentru a fi siguri de fidelitatea acestora din urmă, i-au ”procopsit” cu soții și secretare rusoaice în toate ministerele.
La sesiunea despre care este vorba urma (fără ca delegația României să fi fost anunțată în prealabil) să se stabilească de către CAER planul cincinal de dezvoltare a economiei Mongoliei. Mongolii erau perfect de acord.
Membrii delegației române și-au dat imediat seama că, dacă semnau documentele sesiunii, ar fi creat un periculos precedent, sovieticii putând pretinde apoi ca să impună României un plan de dezvoltare stabilit de CAER.
Delegația română anunță că ea nu poate semna documentele sesiunii CAER și cere timp până a doua zi ca să-și definească punctul de vedere.
Stupoare generală! Până la urmă se acceptă prelungirea lucrărilor până a doua zi. Era ora locală 22!
Ambasadorul român telefonează de urgență la București și cere disperat sprijinul.
Responsabilii de la București, luați și ei prin surprindere și neavând ”indicațiili Geniului din Carpați”, pe care nu puteau să-l ”deranjeze” cu una cu două, au ”dat-o scăldată”, obligându-i pe cei din delegația română să facă ce-or ști să iasă din situația deosebit de gravă la care s-a ajuns.
Dacă semnau era periculos ca precedent, iar dacă nu semnau urmau represiunile tuturor statelor membre, care erau dispuse să accepte documentele sesiunii așa cum erau deja tipărite.
După câteva ore de discuții fierbinți la ambasadă, cu soluții care de care mai sofisticate, pe la ora trei din noapte s-a hotărât ca delegația română să semneze documentele sesiunii CAER, doar dacă se va menționa în mod expres că planul elaborat nu este decât o sugestie, pe care guvernul Mongoliei e liber să-l aplice, sau să-l modifice după cum dorește.
Au urmat niște ore deosebit de tensionate în care trebuia definit clar, dar în același timp cu menajamente pentru ”Fratele mai mare”, amendamentul delegației române în conformitate cu uzanțele diplomatice și cu regulamentul CAER. Totul trebuia să fie gata (și tradus în limba rusă) până la ora 10 când începeau lucrările.
A fost un Maraton cu lațul de gât...
Amendamentul a fost acceptat, chiar dacă ”frații mongoli” au aplicat planul așa cum l-au primit.
E greu să-ți menții independența atunci când ai un frate mai mare...