Un om carismatic

Era cam prin 1968-1969 la Brașov.
În holul cantinei studențești apare la un moment dat un afiș, care ne anunța conferința profesorului George BĂLAN  de la Universitatea din București, afiș având ca titlu ”Yoga - un mod de a privi lumea”,  pe care apărea un culturist prezentându-și cu mândrie mușchii.
În vremea aceea (ca de altfel și acum) nu prea mă dădeam în vânt după exotismul asiatic (Judo, Karate, Yoga).
Un coleg de cameră, mare fan Judo, se ținea scai de capul meu să merg și eu la conferința anunțată, că va fi ceva interesant, că merită să ne ducem, că una că alta și până la urmă reușește să mă convingă să-l însoțesc la ”marele eveniment”.
El plin de entuziasm, eu cam sceptic, ne prezentăm la locul anunțat cu vreo câteva minute înainte de ora începerii, ”ca să ne găsim locuri”. Aici: surpriză! În ditamai Amfiteatrul nu erau decât vreo treizeci de studenți.
Ne așezăm și noi cuminți și așteptăm să vină profesorul care ținea prelegerea.
La ora anunțată intră în amfiteatru un individ de talie medie, îmbrăcat mai mult ca un student decât ca un profesor (cu o helancă pe gât și un sacou fistichiu). Ținea sub brațul drept un teanc de cărți de diferite mărimi. Pune cărțile pe catedră, își aruncă neglijent sacoul pe spătarul scaunului, se așează și după ce ne aruncă o privire evaluatoare, începe să ne vorbească pe un ton sincer și camaraderesc.
”-Dacă printre dumneavoastră (nu ”printre voi”!) se află cineva care a venit aici să mă vadă scălâmbăindu-mă și făcând cine știe ce figuri exotice, acela poate să plece. Cei care au venit să afle câte ceva despre modul de a gândi și de a se comporta ale celor din Extremul Orient nu vor fi de loc dezamăgiți.”
Vorbea liber, fără un text scris în față și de câte ori voia să sublinieze vreo idee cu un citat, deschidea o carte la un anumit pasaj, pe care se vedea că îl traducea atunci direct din limba în care era scrisă cartea (franceză, engleză, sau germană). Noi, în majoritate politehniști, priveam fascinați la cel ce ne ridica încet și cu metodă vălul ce acoperea o lume complet necunoscută. Citatele din Mircea Eliade, Schopenhauer, Jean-Jaques Rousseau, Nietzsche, Budha și alții ne sunau ciudat, dar în același timp plăcut în ureche. Nu prea auzisem noi cine știe ce despre ei, dar ce spuneau ni se părea plin de miez.
Cele două ore ale prelegerii au trecut ca o clipă.
Urma să ne vedem peste o săptămână.
Când am plecat spre cămin eram parcă alți oameni. Le-am povestit și colegilor noștri despre nonconformistul magician al cuvântului care ne fascinase pur și simplu.
La a doua prelegere, Marele Amfiteatru era pur și simplu ticsit de studenți, ba unii mai ghinioniști, care nu prinseseră loc în sală, audiau expunerea de pe culoar, prin ușa deschisă.
Au urmat încă două ore de încântare, cu prezentarea comparației dintre modul pragmatic de gândire al occidentalilor și viziunea amplă asupra lumii înconjurătoare a orientalilor.
A fost o încântare să-l urmărim pe domnul George Bălan, profesor la Facultatea de muzică a Universității din București.
Peste încă o săptămână, la cea de-a treia prelegere, ciudățenia ciudățeniilor: primul rând din Marele Amfiteatru era ocupat de toți membri Catedrei de Științe Sociale (cei ce ne îmbălsămau cu marxism-leninism și socialism științific). Veniseră să vadă și ei ”Minunea de la Maglavit”. Studenții lor, pe care abia reușeau să-i adune la cursuri, mai mult cu amenințări și strigarea prezenței ”la sânge”, veneau de bună voie și în număr mare (se montaseră difuzoare pe culoar și într-o sală alăturată) ca să poată audia noțiuni de filozofie comparată.
A fost ultima noastră întâlnire, pur și simplu fascinantă.
S-a dovedit astfel cu prisosință că un om carismatic, care are într-adevăr ceva de comunicat semenilor săi, va stârni interesul multora din contemporani, fără surle și trâmbițe.
Un timp n-am mai auzit nimic de profesorul George Bălan de la Facultatea de Muzică.
Într-o seară, pe când ascultam Europa Liberă, l-am auzit pe profesorul George Bălan conferențiind tot despre probleme filozofice, fără conotații sau aluzii politice. Am fost foarte bucuros, dar, din păcate, bucuria mi-a fost de scurtă durată. 
Stilul nonconformist și ”non-politic” nu cadra cu ”nota generală a postului”.
Mi-a părut foarte rău.
Acum, când cu ”copoiul” Google poți afla totul despre toți, n-am reușit încă să aflu vreo veste despre acel om modest și carismatic.
Îmi pare cu adevărat rău.