Importanța camuflajului

  MOTTO:
”Colonelul, adresându-se soldatului Popescu:
-Popescule, nu te-am văzut la ultima lecție despre camuflaj! 
-Vă mulțumesc foarte mult, domnule colonel!”


  Camuflajul, bine cunoscut de multă vreme în natura înconjurătoare...

 


   ...s-a a extins de-a lungul anilor atât în domeniul vânătorii...                     

   ...cât și în cel militar...                                                              

   ... mărind foarte mult șansele de reușită, atât în apărare cât și în atac

   Povestirea pe care urmează s-o deapăn în continuare e o dovadă că nici în viața obișnuită, camuflajul nu este de loc de neglijat.
   Eram în perioada pregătirii pentru bacalaureat, când, îmi cade în mână o carte din colecția ”Aventura”, carte pe care o bună parte din prietenii mei o citiseră și mi-au spus că e ”foarte tare!”
   Se chema ”Căpitanul Casse-cou” scrisă de Louis-Henri Boussenard.
   Era vorba de aventurile unui grup de tineri în cel de-al doilea război al burilor (descendenți ai primilor coloniști olandezi, germani și hughenoți alungați din Franța), în lupta acestora contra britanicilor în Africa de Sud.
    La prima răsfoire mi s-a părut și mie foarte interesantă. 
   Dar cum s-o citesc în plină perioadă de pregătire pentru examenele ce urmau, sub ochii vigilenți ai mamei?...
   Îmi vine o idee năstrușnică.
   Învelesc cartea cu hârtie albastră, precum cărțile și caietele de școală, îi lipesc o etichetă școlară ruptă în două pe care trec un număr care să pară că ar fi de la biblioteca liceului și scriu cu litere de tipar numele autorului și titlul:

V. M. Galan

BĂRĂGAN

   O astfel de carte chiar exista în bibliografia școlară, dar era anostă și n-o prea citise nimeni.
   În orice pauză, mă tolăneam în pat, cu cartea în mâini, având întotdeauna grijă ca să nu-i cadă mamei ochii pe text.
   La terminarea pauzei nu uitam niciodată să ascund cartea în bibliotecă astfel încât să nu se vadă.
   De vreo câteva ori, mama, văzându-mă atât de concentrat asupra lecturii, m-a întrebat:
   ”-Ce citești acolo?”
   Eu, pe un ton chipurile plictisit, îi răspundeam:
   ”-Ne obligă la școală s-o citim...”
   ”-Și despre ce e vorba?”
   ”-Ei... despre colectivizare... O porcărie... Noroc că e mică și o termin repede.”   Și astfel am citit-o aproape pe nerăsuflate.
   În perioada respectivă stătea la noi în gazdă un băiat din Dăiești (o comună apropiată de Râmnicu Vâlcea), elev la liceul paralel cu al meu, care dădea și el în același timp cu mine bacalaureatul.
   Dorin BUNESCU (așa îl chema pe flăcău), văzând că mie mi-a mers figura, îmi cere să-i dau și lui cartea s-o citească.
   N-am de lucru și i-o dau...
   Nefericitul, nu știu cum face și într-o zi, pleacă în oraș, lăsând cartea pe masă...
   Mamei îi cad ochii pe carte și, cam fără mare tragere de inimă, o deschide și citește câteva rânduri...
   NENOROCIRE!!!
   Personajele aveau nume franțuzești, locurile erau cu denumiri ciudate... Despre ce colectivizare putea fi vorba?...
   Când dă la o parte învelitoarea ”meșterită” de mine, vede titlul original, colecția ”Aventura” și-și dă seama de mistificare...
   Vin acasă de unde eram plecat.
   Mama, cu cartea neînvelită pe masă, mă privește cu niște ochi de loc prevestitori de lucruri bune...
   ”-Ei, ce ai de zis stimabile?”
   Eu, cu o mutră de ștrengar prins cu mâța în sac, n-am încotro și recunosc, spășit, fapta.
   Apoi, încercând s-o întorc oarecum în favoarea mea, îi spun:
   ”-Păcăleala ar fi mers ață, dacă n-ar fi fost nătărăul de Dorin. Ghinionul meu că i-am dat și lui cartea...”
   Fapta fiind comisă, examenele apropiindu-se cu repeziciune, am scăpat fără nici o scatoalcă, iar Dorin a rămas cu cartea citită doar pe jumătate.
   Camuflajul, chiar în viața obișnuită, are și el regulile lui ce trebuie cu strictețe respectate.