Fericire în pragul catastrofei

   Eram de paisprezece luni la formare la firma Citröen pentru Oltcit Craiova și mă întorceam dintr-un scurt concediu în țară.
   La vremea aceea era permis fumatul în avion și eu mă cam prosteam pufăind dintr-o țigară bună (Dunhill roșu). Nu știu cum s-a întâmplat, dar mi-a scăpat pachetul pe podea și încercam, aplecându-mă, să văd pe unde s-a ”ascuns”. La un moment dat, cum mă foiam eu să văd podeaua din diverse unghiuri, mă bate pe umăr cel care stătea pe scaunul din spatele meu (pe ultimul rând) și-mi spune pe un ton amabil:
   ”-Vedeți că este în dreapta suportului drept al scaunului...”
   Mă uit unde mi-a spus tipul și îl văd pe ”evadat”. Mă aplec, îl iau și-i ofer și amabilului ”călător” o țigară. Acesta o ia zâmbind și după câteva schimburi de amabilități călătoria continuă.
   Ne apropiam de Orly, avionul își reducea din ce în ce mai mult înălțimea de zbor și eu priveam încântat pe fereastră cartierul de vile din preajma aeroportului, ale căror antene TV aproape că le atingeam. Motoarele se opriseră și parcă planam pe deasupra caselor pe un covor zburător.
   Eram foarte fericit și admiram în extaz peisajul de sub mine.
   La un moment dat, motoarele sunt pornite din nou, zburăm foarte jos pe deasupra aeroportului, luăm înălțime și facem vreo două tururi largi în jurul turnului Eiffel.
   Eu, care cunoșteam la vremea aia zona centrală a Parisului, cum nu știam Câmpulungul, priveam încântat în jos și admiram diverse obiective turistice, pe care le vizitasem de atâtea ori.
   Era splendid!
   Avionul se îndreaptă din nou spre aeroport, își reduce din înălțime, își scoate trenul de aterizare, rulează pe pistă, se poziționează la locul indicat de turnul de control și se oprește.
   ”Călătorul” din spatele meu, care era de fapt supraveghetorul antitero  de zbor, îmi spune cu un glas în care se simțea încă emoția clipelor petrecute la prima ”aterizare”:
   ”-V-ați dat seama ce era să se întâmple?”
   ”-Nu” răspund eu inocent.
   ”-Eu, care zbor mult cu avionul (am înțeles abia atunci cu cine vorbeam), pot să vă spun că am prins un curent de aer descendent și că era să ne izbim de barierele de început ale pistei de aterizare!”
   Mi-am dat seama că în timp ce eu eram încântat de peisajul de sub noi, echipajul reușise să evite în extremis o catastrofă aeriană.
   Cât de ușor e ”să treci pe lumea cealaltă” dacă e să ai ghinion.