Pacheţelul cu mâncare

Eram venit de curând de la Oltcit S.A. Craiova la Aro S.A. Câmpulung Muscel.

Până să primim o locuinţă (că aşa era prin 1986...), locuiam cu socri şi aveam de făcut pe jos până la locul de muncă (Biroul Export) cam trei sferturi de oră, mergând pe strada principală (Strada Traian).

Era vară.

O vreme plăcută de mers "per pedes".

Pe drum, mă vede un prieten, i se face milă de mine, deşi eu mă simţeam minunat în plimbarea mea matinală şi mă ia cu maşina la serviciu.

Am acceptat, gândindu-mă că poate, vreodată, mă va apuca ploaia pe drum şi dacă-l refuz acum, nu mă va lua nici atunci...

Ajung la birou, lucrez eu ce lucrez şi vine pauza de masă...

Cum aveam o lucrare urgentă de rezolvat, cu ochii pe hârtiile ce la citeam de zor, întind mâna pe lângă birou, scot pacheţelul din geantă, îl deschid şi, fără să-mi dezlipesc o clipă ochii din documente dau să mă apuc să mănânc...

Când să iau sandwich-ul pe care ştiam că mi l-a pregătit iubita mea soţioară, prin vederea periferică sesizez, că, vis-a-vis de mine, la biroul ei, colega mea Luciana, nu mai mişcă!!!...

Salt ochii din hârtii, mă uit spre ea şi o văd privind cu ochii mari, dar mari de tot, când la mine, când la pacheţelul meu cu mâncare, abea deschis...

Mă uit şi eu la pacheţel...

Stupoare!

Ce-mi văd ochii?

Pe birou, în locul pacheţelului meu cu mâncare, se afla deschis un pachet, în care se "răsfăţau" privirii nişte felii de pâine din care se muşcase, îmbibate parţial într-un sos de roşii, oase de pui cu foarte, foarte puţină carne pe ele, zgârciuri şi coji de salam...

Biata Luciana nu-şi putea explica în nici un fel cum poate un om, cât de cât respectabil, să mănânce aşa ceva ...

Am izbucnit în râs şi toti colegii de birou (vreo patru cinci) au privit miraţi spre noi...

Le-am explicat cum biata Luciana luase drept gustarea mea, un pachet pregătit pentru căţelul unui văr de-al soţiei, prin faţa casei căruia treceam.

Au izbucnit şi ei în râs...

Bietul Grivei, a trebuit să-şi primească pacheţelul lui abea după amiază, când m-am întors spre casă, iar eu, râzând încă de surprinderea colegei mele (justificată pe undeva...), mi-am scos adevăratul meu pacheţel şi am început să mănânc.

Erau probleme cu aprovizionarea cu alimente, dar nici chiar aşa, să iau mâncarea de la gura câinelui...